Ieșirea Marii Britanii din Europa, a provocat multă incertitudine cu privire la comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială în Uniunea Europeană. Este deosebit de interesant în chestiunile referitoare la custodia unui copil minor, întrucât există multe cazuri în care un copil s-a născut dintr-un părinte român și un părinte neromân.
Recunoașterea și caracterul executoriu al unei hotărâri definitive de familie în cadrul procedurilor engleze privind dreptul de custodie și de acces în România pentru părintele neromân va depinde de condițiile în care Regatul Unit va ieși din Uniunea Europeană.
În acest context există două situații posibile care pot apărea:
1. Regatul Unit continuă să aplice Convenția de la Haga privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea în ceea ce privește responsabilitatea părintească și măsurile de protecție a copiilor care rămân la una dintre părțile contractante.
În această situație, întrucât atât România, cât și Regatul Unit rămân state contractante ale Convenției de la Haga, art. 23 din Convenție va fi aplicabil cu privire la orice hotărâre judecătorească privind răspunderea părintească și drepturile de vizită obținute în unul dintre cele două state, mai exact: Măsurile luate de autoritățile unui stat contractant vor fi recunoscute de drept în toate celelalte state contractante”. Prin urmare, o ordonanță judecătorească obținută în Anglia cu privire la drepturile de custodie și de acces va fi recunoscută și executorie în România în baza dispoziției legale menționate mai sus.
2. Regatul Unit nu mai aplică Convenția privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea în ceea ce privește responsabilitatea părintească și măsurile de protecție a copiilor.
În această situație, Regatul Unit nu va mai fi considerat parte contractantă și, prin urmare, orice dispoziție privind recunoașterea și caracterul executoriu menționate de Convenție nu va mai fi aplicabilă în cazul unei hotărâri judecătorești emise de instanțele engleze.
În acest scenariu, o ordonanță privind drepturile de custodie și acces care va fi obținută în Anglia va trebui să fie recunoscută în România pentru a fi pusă în aplicare.
În ceea ce privește procedura și termenele de obținere a recunoașterii și executării Hotărârii judecătorești obținute într-un stat terț din România, aceasta presupune o cerere care trebuie depusă de partea/părțile care au interes în obținerea recunoașterii unei hotărâri străine. Pentru ca o astfel de cerere să fie depusă și pentru a se obține o decizie, trebuie îndeplinite anumite condiții precum:
• Decizia străină trebuie să fie definitivă.
• Instanta straina care a emis ordinul trebuie sa fi avut competenta sa se pronunte asupra cauzei, conform legislatiei statului emitent.
• Reciprocitatea dintre România și statul în care a fost emisă ordinul în ceea ce privește recunoașterea efectelor hotărârilor judecătorești.
Dacă în cursul procedurii inițiale, partea care a pierdut cauza nu a fost prezentă la ședință, decizia trebuie să arate că această parte a primit înștiințarea procedurii în timp util și a avut posibilitatea de a pregăti apărarea. De asemenea, trebuie să se arate că au fost citați în mod corespunzător în timp util pentru ultima ședință de judecată precum și faptul că această parte a avut posibilitatea de a contesta hotărârea.
Instanța română însărcinată să hotărască asupra recunoașterii unei ordonanțe străine nu poate revizui temeiurile cauzei deja soluționate de instanța străină și are obligația doar să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile specifice necesare recunoașterii ordinului care urmează să fie acordat.
Această procedură poate dura între 6 și 12 luni. Toate documentele furnizate instanței care nu au fost întocmite inițial în limba română trebuie traduse în limba română de către un traducător autorizat. Odată obținută hotărârea judecătorească prin care se recunoaște recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine, această hotărâre poate fi pusă în executare în România, prezenta Ordonanță având aceleași efecte ca și o hotărâre judecătorească românească.
Procedura de executare poate fi declanșată în cazurile în care partea împotriva căreia a fost emis ordinul nu se conformează în mod voluntar ordinului inițial.
Procedura de executare se desfășoară de către executorul judecătoresc și se începe prin emiterea de instrucțiuni către acesta. Toate măsurile necesare pentru executarea Ordinului vor fi luate de executorul judecătoresc.
O parte inițială din onorariul executorului judecătoresc va fi avansată de către partea care solicită executarea la începutul procedurii; restul onorariului este plătit de cealaltă parte la finalul procedurii.
Cea mai importantă diferență va fi faptul că recunoașterea trebuie obținută înainte de a putea începe procedura de executare. Acest lucru poate însemna că ordinul nu poate fi executat suficient de rapid, iar acest lucru va avea o influență asupra cazurilor în care există o ordin de returnare a unui copil într-o altă jurisdicție. În practică, instanțele române nu sunt dispuse să trimită un copil înapoi în altă țară dacă sunt „soluționați”. Obținerea rapidă a consilierii profesionale va fi în aceste circumstanțe o condiție prealabilă pentru a obține un rezultat satisfăcător în orice procedură de executare.
