Acest articol trateaza pozitia in urma unei cereri de divort intretinere si impartire a averilor pe perioada divortului daca cererea de divort este judecata in Romania.
Legislația română a încercat să abordeze această problemă, dar instanțele se limitează la cereri care pot fi formulate în temeiul Codului civil român.
Potrivit legislației române, art. 389 din Codul civil român prevede că în urma unui divorț încetează obligația de întreținere impusă de lege între părți. Prin urmare, după divorț, o parte aflată în nevoie are dreptul să primească întreținere de la cealaltă parte numai în anumite circumstanțe și dacă sunt îndeplinite cerințe obligatorii specifice. Pentru a primi întreținere de la cealaltă parte după un divorț, o parte trebuie să dovedească că are nevoie din cauza unei incapacități de muncă care a survenit înainte de căsătorie sau în timpul căsătoriei. De asemenea, acesta va avea dreptul la întreținere, dacă incapacitatea a apărut în termen de un an de la data divorțului, dar numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare care are legătură directă cu căsătoria anterioară. Nu există un drept automat de a solicita întreținere ca în multe țări occidentale.
Instanța poate, până la pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la divorț, prin emiterea unei hotărâri președințiale provizorii, să stabilească măsuri provizorii cu privire la rezidența oricăror copii minori, întreținerea și folosirea casei familiei. Ca corolar al acesteia considerăm că întreținerea celeilalte părți poate fi acordată și în cursul procedurii, dar numai dacă sunt îndeplinite cerințele specifice menționate de art. 389 sunt îndeplinite.
În ceea ce privește plata intretinerii în perioada dintre depunerea cererii de divorț și finalizarea divorțului, legea nu face nicio mențiune specifică cu privire la plata întreținerii decât cele menționate.
Fără a aduce atingere prevederilor de mai sus, partea considerată responsabilă pentru divorț nu poate primi întreținere mai mult de un an de la pronunțarea divorțului. În toate celelalte cazuri, întreținerea va înceta atunci când partea care primește întreținerea se va recăsători sau circumstanțele acestora se vor schimba.
Mai mult, întreținerea menționată mai sus și stabilită de art. 389 Cod civil nu poate și nu trebuie confundată cu despăgubirea la care una dintre părți i-ar putea avea dreptul în cazul în care căsătoria este pronunțată din culpa celeilalte părți, astfel cum este prevăzută de art. 390 Cod civil român.
Această despăgubire poate fi solicitată de către partea reclamantă și poate fi obținută de la partea apărătă numai în cazul în care instanța va constata pe pârâtul vinovat în ruperea căsătoriei și numai în cazul în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani.
În plus, în cazul în care o parte solicită despăgubiri în temeiul art. 390 Cod civil, aceasta nu poate solicita nici întreținerea să fie plătită de cealaltă parte, așa cum este menționat la art. 389.
Există și prevederi privind situația drepturilor părții față de bunurile comune până la finalizarea divorțului. Articolul 385 alin.1 C. civ. stabilește că regimul matrimonial privind bunurile va fi considerat încetat la data înregistrării cererii de divorț în instanță.
De asemenea, același articol prevede că, în împrejurările specifice cauzei, instanța poate stabili că regimul matrimonial a încetat atunci când părțile s-au separat înainte de depunerea cererii de divorț.
În cele mai multe cazuri, instanța care se ocupă de divorț și separarea bunurilor se va pronunța mai întâi în legătură cu cererea de divorț și abia ulterior va examina orice cerere privind întreținerea și separarea bunurilor. Motivul pentru a proceda astfel este că, în ceea ce privește procedura de divorț, instanța solicită mai puține probe în comparație cu cererea de separare a bunurilor care poate fi destul de lungă și costisitoare.
Excepția de la această procedură nescrisă, dar urmată în mod normal de instanțele de judecată este atunci când părțile au cerut divorțul și au convenit asupra modului în care vor fi împărțite bunurile care au fost dobândite de acestea în timpul căsătoriei și în regimul comunității de avere. În acest caz, instanţa de judecată se poate pronunţa asupra divorţului şi separării bunurilor în acelaşi timp în conformitate cu acordul părţilor.
În toate celelalte cazuri divorțul va fi mai întâi finalizat și ulterior instanța va decide despre separarea bunurilor.
Separarea bunurilor se va efectua în conformitate cu procedura generală de separare a bunurilor comune care este prevăzută de articolele 980-996 din Codul de procedură civilă român. Procedura este declanșată de una dintre părți care va face cerere la instanța competentă de împărțire a bunurilor. Cererea se bazează pe o listă a bunurilor care au fost dobândite de părți în timpul căsătoriei, estimând valoarea fiecăruia dintre acele bunuri.
În cazul în care părțile nu se poate ajunge la o înțelegere, instanța va stabili care dintre bunurile au fost dobândite în timpul căsătoriei și contribuția respectivă a fiecăreia dintre părți la dobândirea acestor bunuri, precum și orice cheltuieli care ar fi putut fi efectuate și contribuite de oricare dintre părți. părţile spre dobândirea acestora.
Regula este că separarea se va face în natură și numai în circumstanțe excepționale când bunul nu poate fi împărțit într-un mod satisfăcător, separarea se va face prin predarea bunului(lor) uneia dintre părți care va plăti despăgubiri către cealaltă parte în cuantumul stabilit de instanţă. În cazul în care un bun nu poate fi împărțit sau dacă prin împărțirea acestuia se va produce o pierdere semnificativă de valoare a acelui bun, atunci până când instanța de judecată decide despre separarea bunurilor atunci în conformitate cu art. 989 Cod procedură civilă, oricare dintre părți poate solicita ca acel bun să fie pus în grija sa până la pronunțarea hotărârii judecătorești.
La examinarea cererii la luarea deciziei, instanța va avea în vedere următoarele: i) cota-parte la care are dreptul fiecărei părți și ii) dacă oricare dintre acestea a adus vreo îmbunătățire bunului. Totodată, instanţa de judecată va stabili valoarea de despăgubire a cotei-parte a celorlalte părţi şi pe care reţinătorul care va trebui să o plătească.
Codul civil român se referă doar la bunurile fizice, iar dispozițiile legale la care se face referire nu se aplică banilor sau altor instrumente financiare, inclusiv acțiunile și valorile mobiliare. Din acest motiv, instanța nu poate acorda un avans din banii la care una dintre părți are dreptul înainte de finalizarea separării bunurilor, deoarece aceasta nu este același cu plasarea unui bun sub controlul uneia dintre părți, așa cum se menționează de Legea civilă română. Cod de procedură.
Împărțirea bunurilor într-un divorț românesc este un domeniu de drept care se dezvoltă încet. Atunci când sfătuim un client în cazul în care există posibilitatea de a alege un loc legal pentru a audia cererea de divorț și pentru împărțirea activelor, o analiză atentă a locului de desfășurare va depinde adesea de cel mai favorabil forum pentru clientul nostru.
