Recent a trebuit să luăm în considerare posibilitatea ca un client să obțină în România anularea căsătoriei sale. Acest lucru a ridicat o serie de întrebări interesante, precum și o considerație cu privire la modul în care diferitele sisteme juridice tratează o căsătorie.
Așa cum fac eu dintr-un sistem juridic de drept comun, mi-a devenit clar că atunci când discutam despre căsătorii, divorțuri și anulare, am abordat problema dintr-o perspectivă juridică foarte diferită.
Ambele sisteme juridice, Codul și Common Law acceptă conceptul de căsătorie „de drept comun”. Adică o femeie și un bărbat care trăiesc împreună și se pretind să se căsătorească fără niciun aranjament legal formal. În timp ce societatea poate accepta o astfel de relație și poate trata părțile ca soț și soție în mod legal, există o serie de probleme – copii – moștenire – pensii care vor apărea dintr-o astfel de relație. Nu voi discuta acest lucru în acest blog, ci voi lua în considerare doar poziția unei căsătorii așa cum este prevăzută de lege.
Conceptul de căsătorie formală a fost acceptat de Biserica Catolică încă din Conciliul de la Trent din 1545. Din acea dată, căsătoria a devenit mai instituționalizată și au început să fie păstrate înregistrări. După reformă, multe dintre practicile Bisericii Catolice au fost continuate acolo unde Biserica Catolică nu a mai fost influența principală și Bisericile au continuat să țină evidența căsătoriilor efectuate în bisericile lor.
De-a lungul timpului, Biserica și apoi Statul s-au implicat mai mult în relația dintre părți, pe măsură ce proprietatea și alte bunuri au devenit mai importante, apoi căsătoria a devenit din ce în ce mai importantă și trebuia să fie regularizată.
Căsătoriile în cadrul sistemului de drept comun sunt încă văzute ca religioase și apoi înregistrate de Biserică și de stat. La nuntile unei biserici, partile semneaza registrul dupa slujba casatoriei. Aceasta arată că Biserica încă se căsătorește cu oameni și acest fapt este încă înregistrat de către stat. Cununiile civile sunt înregistrarea pe care părțile doresc să consemneze faptul că sunt legal „căsătorite”.
Dovada în acest sens este înregistrarea în Registrul Oficial al Căsătoriilor ținut în biserică, care permite apoi ca legea să aibă efect în chestiuni precum moștenirea-copii – pensii și alte obligații legale. Preotul care celebrează căsătoria având atribuții de registrator de stat.
Părțile la o căsătorie civilă își pot înceta relația printr-o hotărâre de divorț, dar aceasta nu face decât să încheie relația civilă.
De asemenea, o căsătorie nu există și poate fi anulată dacă părțile nu aveau capacitate juridică la momentul înregistrării căsătoriei, de exemplu dacă sunt minore – nu au înțeles natura serviciului sunt incapabile mintal. Neconsumarea căsătoriei este, de asemenea, un motiv de anulare, întrucât neconsumarea căsătoriei este o dovadă că părțile nu au convenit să se căsătorească, relațiile sexuale fiind un drept în căsătorie.
În sistemul Codului din România, poziția este diferită. The Codul Roman al Familiei din 1953 a stabilit foarte clar responsabilitățile și drepturile și obligațiile părților la o căsătorie. Singura autoritate care putea căsători două persoane era statul, iar părțile trebuiau să confirme în fața grefierului de stat intenția lor de a se căsători, iar statul își va acorda această intenție.
Codul civil transpune aceste obligații într-un cadru mai modern, dar căsătoria în România este încă o obligație legală între părți. O căsătorie conform legii române are caracteristicile unui contract. Este ca un contract în care termenii și condițiile privind durata exactă și obligația nu pot fi definiți, deoarece poziția va deveni mai clară pe măsură ce trece timpul. Părțile nu cunosc rezultatul acordului lor. În anumite privințe, poate fi privit ca un joc de noroc sau un contract de pariu.
Din acest motiv, un contract de căsătorie conform Noului Cod civil român poate fi anulat numai dacă părțile la momentul căsătoriei de stat nu îndeplinesc cerințele prevăzute de lege. Adică trebuie să aibă vârsta de consimțământ; au capacitatea mentală și știu ce se întâmplă. În conformitate cu Noul Cod civil român, neconsumarea căsătoriei nu este motiv de anulare, deși poate fi motiv de cerere de divorț.
Încetarea relației de căsătorie în ambele sisteme Dreptul familiei iar Common Law cere ca, pentru încetarea raportului juridic dintre părți, acesta să fie înregistrat de stat. În Regatul Unit, de către un judecător care a pronunțat o hotărâre de divorț.
În România, poate fi reziliat de către ambele părți mergând în fața unui Notar Public sau a unui Ofițer de Stare Civilă și semnând un document prin care doresc să înceteze căsătoria (încetarea contractului). Dacă aceștia nu pot conveni asupra termenilor sau există o dispută cu privire la copii sau la proprietate, atunci chestiunea va fi înaintată unui judecător care va decide asupra condițiilor încetării relației la fel ca în cazul unui contract civil.
Rezultatele pentru părți sunt aceleași că în ochii legii nu mai sunt căsătoriți.
