Una dintre primele întrebări ca firmă de consiliere a potențialilor investitori care se gândesc să deschidă o afacere în România este la ce tip de structură ar trebui să mă uit?
Considerații fiscale deoparte există trei structuri prin care un investitor străin poate avea legal prezență de afaceri în România. Acestea sunt o reprezentanță, o sucursală sau o filială.
În timp ce o reprezentanță nu este o structură juridică recunoscută ca atare în temeiul Dreptul comercial 31/1990 este o structură prin care companiile străine fac afaceri în România. Din punct de vedere juridic, este o sucursală a unei companii străine.
Poziția sa în lumea afacerilor românești a luat naștere deoarece inițial era singura modalitate prin care o companie străină putea să aibă prezență și să fie reprezentată legal în România. În prezent, unele companii sunt încă reprezentate în România printr-o reprezentanță. Un astfel de birou nu face comerț în România, ci poate doar „reprezenta” firma străină. Nu poate încheia alte contracte decât cele necesare pentru menținerea prezenței sale.
O filială din România aceasta este menționată în Dreptul comercial 31/1990. O sucursală este doar o extensie a societății-mamă și nu are personalitate juridică și nici independență față de societate-mamă. Legea romana nr. 105/1992 pentru reglementarea Relației de drept internațional privat adoptă practica internațională prin care o sucursală este guvernată de legea societății-mamă. Acest lucru este important în ceea ce privește înfiinţarea filialei căci părintele trebuie să fie persoană juridică în propria sa țară.
În consecință, dacă intenționează să înființeze o sucursală în România, entitatea comercială rămâne dependentă de societatea străină sau-mamă. Nu are personalitate juridică distinctă față de societatea-mamă, română sau străină, de aceea orice răspundere a sucursalei revine direct către societatea străină din străinătate și afectează activitatea și bilanțul acesteia.
Din perspectiva fiscalității românești, sucursala poate fi tratată ca o entitate separată de societatea-mamă în scopul evaluării impozitului pe profit, dacă societatea-mamă este ne-română. În astfel de cazuri, veniturile românești pot evalua profitul pe ramură ca fiind ceea ce autoritățile cred că a câștigat, mai degrabă decât profitul pe care l-a generat efectiv. Acest lucru poate fi respins prin dovezi contrare.
Structura mai obișnuită adoptată de investitorii străini este înființarea unei filiale românești. O astfel de societate este o persoană juridică română cu acționari străini. Este o entitate juridică distinctă de acționarii săi (adică o companie străină).
O astfel de companie poate fi deținută sută la sută de compania străină. Nu are nicio legătură cu investitorul străin în afară de faptul că toate acțiunile sunt deținute de o companie străină. Nu există transfer de răspundere. Filiala încheie contracte și își angajează personalul în mod obișnuit.
Avantajul acestui lucru pentru un investitor străin este că responsabilitatea filialei românești este că este singură și nu are impact asupra bilanțului și afacerii companiei străine. Filiala din România poate contracta cu acționarul său în mod normal, în mod normal Societate de avocatura romaneasca si sub rezerva anumitor exceptii pot incheia contracte de management cu actionarul majoritar sau chiar cu orice actionar. Nu există nicio limitare a activității sale sau a modului în care este gestionată afacerea în România.
Întrebarea pusă atunci este – care ar trebui să configurez. Acest lucru depinde de natura afacerii și de ceea ce clientul încearcă să obțină. De exemplu, un număr de companii de consultanță sunt înregistrate ca sucursale în România, deoarece nu sunt preocupate de răspundere. Cu toate acestea, pentru companiile comerciale și de producție recomandăm întotdeauna înființarea unei filiale deoarece aceasta păstrează obligațiile asumate în România în România.
Fiecare caz este diferit și trebuie evaluat în momentul în care clientul are în vedere să investească în România.
