În ciuda încetinirii actuale a comerțului internațional, noi ca a firma de avocatura din Romania comerțul internațional a cunoscut o creștere a interesului IMM-urilor străine de a încheia contracte de agenție și de distribuție cu companii românești. În timp ce IMM-urile străine ar putea încerca să invoce legile din propria țară, multe companii românești vor dori ca contractul să fie redactat conform legislației românești.
România a adoptat prevederile Directivei CEE Nr. 86/653/1986. Acest lucru a fost făcut în primul rând în Legea română nr. 509/2002 și ulterior în noul Cod comercial care a fost adoptat în 2011.
Legea nr. 509/2002 a fost abrogată prin articolele 2072 – 2095 din noul Cod comercial în special la capitolul denumit „Contract de agenție”.
Acordul de agenție este acum definit de Cod, care era un aspect care nu era acoperit în vechea lege. Conform Codului comercial, o persoană (principal) împuternicește cealaltă persoană (agent) fie să negocieze, fie să negocieze sau să încheie contracte în numele sau în contul său. Un agent poate fi o persoană fizică sau o entitate juridică.
De regulă, conținutul unui contract de agenție este stabilit de părți, deși Codul impune anumite prevederi obligatorii. Aceste prevederi obligatorii se referă la părțile la contract, clauza de exclusivitate sau de neconcurență precum și prevederile de reziliere.
Clauza de neconcurență se poate referi atât la prevederi pe durata contractului de agenție, cât și după încetarea acestuia. Legea este foarte strictă în raport cu clauza de neconcurență. Nu poate dura mai mult de doi ani. Dacă părțile prevăd o perioadă mai lungă, aceasta se reduce automat prin lege la doi ani. Legea restrânge, de asemenea, aria geografică și grupurile de persoane cărora li se aplică, precum și bunurile comitentului cu care a fost implicat agentul. Astfel, efectul său asupra agentului este limitat. Trebuie avut grijă la redactarea unor astfel de clauze, deoarece, dacă sunt redactate incorect, vor fi tratate de către instanțele de judecată ca nulități și nu vor avea efect.
Contractul de agenție trebuie să fie în formă scrisă autentificată sau sub semnătură privată. Un contract de agenție poate fi creat verbal, dar trebuie dovedit în scris.
În conformitate cu termenii Codului, agentul este obligat să comunice principalului informații care ar fi de interes pentru mandant; să depună toate eforturile necesare în legătură cu negocierea contractelor; să respecte instrucțiunile rezonabile ale principalului; să păstreze și să păstreze mostre pentru a putea fi identificate și să țină evidența contabilă corespunzătoare.
Pe de altă parte, principalul trebuie să ofere agentului mijloace suficiente pentru a îndeplini mandatul și aceasta poate include oferirea de mostre etc. El este obligat să ofere agentului toate informațiile necesare; să informeze agentul dacă sumele contractului nu pot fi livrate; plătiți banii datorați agentului la timp; să plătească comisionul agentului conform prevederilor contractului de agenție.
De remarcat că în raport cu comisionul agentul are dreptul nu numai la comisionul său pentru contractele încheiate pe durata contractului de agenție, ci și pentru comisionul la contractul semnat după încetarea contractului de agenție dacă acesta a fost semnat de eforturile agenților. . Codul prevede, de asemenea, prevederi privind timpul și modalitatea de plată a comisionului de către comitent chiar dacă contractul este tăcut.
Istoricul rezilierii contractelor de agenție a fost verificat în trecut. Directiva CEE Directiva nr. 86/653/1986 a fost o încercare de a proteja agenții de directori care au abuzat de poziția lor. Acum poziția agentului este protejată de Cod, așa cum era într-adevăr în temeiul Legii nr. 509/2002.
Un contract de agenție se va încheia fie la expirarea termenului prevăzut în contractul scris, fie dacă nu este specificată nicio perioadă, atunci la comunicarea unei notificări din partea părții care solicită încetarea contractului de agenție.
Trebuie remarcat faptul că Codul prevede în mod specific că, dacă o numire pe durată determinată este continuată după data scadentă prin acțiunea părților, atunci aceasta este automat transformată într-un contract pe perioadă nedeterminată. Legea precizează perioada de preaviz care trebuie acordată pentru a rezilia un contract pe perioadă nedeterminată. Dacă contractul de agenție este pe mai puțin de un an, perioada de preaviz este de un an. Dacă contractul este mai mare de un an, perioada de preaviz trebuie să fie de cel puțin o lună, crescând cu o lună pentru fiecare an următor al contractului de agenție, până la o limită de șase luni. Părțile pot conveni și adesea convin asupra unei perioade mai lungi.
Există, de asemenea, prevederi care acoperă problemele în care o parte este în neregulă și se pot aplica dispozițiile de mai sus.
Având în vedere cele de mai sus, am sfătui clienții care au încheiat deja contracte de agenție în temeiul dreptului român în trecut să verifice și să vadă ce prevederi se aplică, alternativ să le revizuiască de către un avocat roman care cunoaște noul Cod civil român pentru a vedea dacă modificările aduse de noul Cod civil au fost efectiv încorporate și ce alte modificări pot fi necesare.
Ești în căutarea unui avocat specializat în probleme comerciale și de afaceri?