Acest blog de astăzi este o continuare a blogului de săptămâna trecută despre dreptul UE, interacțiunea acestuia cu dreptul român și aplicarea sa de către avocații din România.
Dispoziții care reglementează alegerea părților (cunoscute și sub denumirea de Lex Voluntatis)
După cum sa menționat în prima parte, părțile la un contract au libertatea de a alege legea aplicabilă. Alegerea părților poate fi exprimată printr-o stipulatie contractuală sau poate fi o alegere implicită, cum ar fi prin acțiunea părților. Cu toate acestea, în materie de alegere implicită, aceasta necesită dovedirea alegerii legii dincolo de orice îndoială, adică trebuie să existe certitudine.
Legea aleasă de părți se poate aplica întregului contract sau unei părți cu condiția ca părțile să fi convenit. În plus, pe durata unui contract, legea aplicabilă poate fi modificată în orice moment, cu condiția ca părțile să fi convenit.
Dacă legea aleasă este cea a unei alte țări decât cea referitoare la locul în care urmează să fie executat contractul, trebuie respectate prevederile legii în care urmează să fie executat contractul. În cazul în care contractul se referă la unul sau mai multe state membre ale UE, legea aplicabilă aleasă, alta decât cea a unui stat membru, nu trebuie să contravină dispozițiilor dreptului comunitar.
În cazul în care părțile la contract nu aleg legea aplicabilă, pentru contractele care se ocupă de vânzarea de bunuri, prestarea de servicii, francize sau acorduri de distribuție, atunci legea va fi cea a țării de reședință a părții principale care a să implementeze și să execute contractul.
Există reguli separate pentru acordurile care privesc bunurile imobile românești. În acest caz se va aplica legea țării în care se află proprietatea. Există o excepție de la aceasta în cazurile de închiriere temporară și privată (maximum șase luni consecutive). În aceste cazuri, legea aplicabilă poate fi legea țării de reședință a proprietarului. Atunci când luați în considerare o astfel de prevedere, atunci este important să vă consultați cu avocatul local din România pentru a clarifica poziția.
In ceea ce priveste vanzarea de bunuri prin licitatie in Romania, contractul urmand sa se deruleze aici, legea aplicabila va fi romana.
Dacă există un contract care se ocupă de instrumente financiare reglementate de o singură lege, atunci legea aplicabilă va fi acea lege. Nu este posibil să existe un număr de instrumente financiare care sunt interconectate de exemplu și ca legea României să guverneze un instrument și legea Belgiei să acopere un alt instrument. Acest lucru nu împiedică existența unor instrumente financiare diferite reglementate de legi diferite, cu condiția ca instrumentele financiare să nu afecteze direct sau indirect condițiile celorlalte instrumente.
Dacă niciuna sau mai multe dintre regulile de mai sus nu sunt aplicate de către părți, atunci legea aplicabilă va fi determinată în funcție de țara de reședință a persoanei principale care derulează contractul. Cu toate acestea, în cazul în care contractul este mai strâns legat de o altă țară decât cea prevăzută de aceste reguli, atunci se va aplica legea țării respective. Același test se aplică atunci când nu se poate determina nicio lege aplicabilă din redactarea contractului și părțile nu și-au exprimat clar intențiile.
Avocații români devin bine versați în aceste finețe legale și, prin urmare, pot ajuta investitorii străini în România.
