Dreptul familiei in Romania pentru neromani este unul dintre cele mai complicate domenii ale dreptului, mai ales daca vii dintr-o tara de drept comun. De aceea cred că ni se cere adesea să oferim sfaturi în domeniul dreptului succesoral în legătură cu uniunile dintre cetățenii români și străini.
De aceea, una dintre modificările introduse în 2011 de Noul Cod civil („Codul”) care se referă la regimul proprietății matrimoniale trebuie înțeleasă. Avocații români, din păcate, nu reușesc adesea să înțeleagă uneori confuzia pe care o creează legea și aplicarea acesteia în ceea ce privește străinii. La fel de avocați internaționali în România deseori putem arunca lumină asupra subiectului.
Noile prevederi introduse de Cod se referă la trei regimuri de proprietate matrimonială, și anume, bunurile comunității, bunurile separate și împărțirea bunurilor pe durata căsătoriei.
Toate acestea sunt tratate în art. 339-369 din Cod. Înainte de modificarea Codului bunurile comunitare era singura modalitate stipulată de sistemul juridic românesc în ceea ce privește bunurile matrimoniale și chiar și acum, conform Codului, rămâne regula de bază. Cu toate acestea, legea permite acum părților să aleagă metodele alternative pe care le pot aplica asupra bunurilor lor matrimoniale. Modul în care se dețin bunurile matrimoniale poate fi ales chiar dacă căsătoria a fost încheiată înainte de intrarea în vigoare a Codului.
Potrivit art. 329 din Cod, pentru a alege un alt regim matrimonial, altul decât cel al bunului comunitar, părțile trebuie să încheie o convenție scrisă. Acest acord reprezintă un act solemn care trebuie autentificat în fața unui notar public. Potrivit art. 330 alin. (1) din Cod contractul trebuie să conțină acordul ambelor părți. Dacă părțile nu convin altfel, regimul matrimonial al comunității de bunuri este considerat regim juridic. Potrivit art. 334 din Cod pentru ca regimul să fie opozabil terților, convenția matrimonială trebuie să fie înregistrată în Registrul național al regimurilor patrimoniale matrimoniale.
Codul a adus o serie de modificări în ceea ce privește regimul bunurilor matrimoniale. Conform legii anterioare, legea presupunea că bunurile dobândite de părți în timpul căsătoriei lor sunt bunuri comune și, prin urmare, la moarte erau tratate în conformitate cu prevederile Codului civil de atunci.
Potrivit art. 345 din Cod există prezumția că cealaltă parte dintr-o căsătorie este de acord cu actele referitoare la bunurile mobile comune deținute de părți în legătură cu utilizarea, vânzarea, conservarea, administrarea și dobândirea acestora. Această prezumție funcționează numai pentru bunurile mobile. Nu se aplică terenurilor și clădirilor. În acest caz, acordul expres al ambelor părți este necesar, conform legii, pentru a vinde un astfel de bun sau a face față unui astfel de bun. În plus, este necesar acordul ambelor părți pentru încărcarea către o terță parte a oricărui activ comun. De la acestea există câteva excepții, precum cadourile – art. 346 din Cod.
O problemă interesantă este statutul juridic al activelor utilizate ca capital social într-o societate (art. 348 și 349 Cod). Partea care aduce un astfel de bun ca aport la capitalul unei societăți sau folosește acel activ pentru achiziționarea de acțiuni, trebuie să obțină acordul prealabil scris al celeilalte părți. Dacă cealaltă parte nu și-a dat consimțământul, atunci contribuția este invalidă.
Codul a introdus noi prevederi și permite acum separarea bunurilor pe durata de viață a căsătoriei. Această separare a bunurilor este o noțiune nouă introdusă în privința bunurilor matrimoniale și care presupune că fiecare parte este și poate fi unicul proprietar al bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei și ulterior unicul proprietar al bunurilor dobândite în numele lor după data a căsătoriei (art. 360 Cod). În cazul în care părțile achiziționează împreună proprietăți/active, acestea devin coproprietari în cote-părți convenite, iar bunul nu este un bun comun ca în cazul bunurilor comunitare. Codul impune un inventar periodic al bunurilor căsătoriei. Inventarul include toate activele. În lipsa inventarului – care este întocmit de notar – se prezumă proprietarul bunului cel care se ocupă (art. 361 Cod).
A treia modificare introdusă de Cod este posibilitatea părților de a modifica statutul juridic al bunurilor pe durata de viață a căsătoriei. Aceasta este o alternativă la separarea bunurilor legale în momentul achiziționării acestora. Aceasta permite părților să schimbe destinația bunurilor în situațiile prevăzute de Cod. Potrivit Codului, părțile pot deține active sau pasive sau le pot înlătura din active comune sau comune. De asemenea, părțile, în cazul în care au ales să dețină bunuri ca bun comun, pot impune obligații care necesită acordul expres al ambelor părți pentru anumite acte administrative care altfel ar putea fi încheiate în baza prezumției de acord reciproc.
Oricare dintre metodele de deținere a proprietății pe durata unei căsătorii poate fi schimbată în timpul căsătoriei fie voluntar, fie printr-o hotărâre judecătorească. În cazul unui act voluntar în legătură cu oricare dintre modalitățile de deținere a bunurilor căsătoriei, părțile trebuie să fi fost căsătorite de cel puțin un an.
Modificările aduse de Cod vor avea o influență majoră asupra părților la căsătorie și a relației lor? Motivele sociale ale prevederilor originale din Codul napoleonian au dispărut parțial, dar regulile au produs probleme majore pentru deținerile de pământ din țările Codului. Lumea este mai conștientă de drepturile femeilor și de egalitatea între sexe. Codul se confruntă cu aceste probleme și, din punctul meu de vedere, este o cale de urmat.
Ești în căutarea unui avocat specializat în probleme de dreptul familiei?
