Lumea politică pare să fie plină de războaie civile și lupte în acest moment.
Lumea comercială nu este cu mult în urmă și în România așa este, fie că ne place sau nu. România nu este foarte diferită. În interiorul companiilor, deseori, acţionarii se încurcă şi există război civil. Atunci avocati romani implicați-vă pentru a încerca și rezolva problemele din perspectiva dreptului românesc.
Din fericire, Societatea romana de drept 31 din 1990, când a fost redactată, raportorii au fost conștienți de această potențială problemă și au fost întocmite prevederi inițiale în lege care au permis o formă de soluționare a litigiilor. Începând cu anul 1990 au fost aduse legi o serie de modificări care au îmbunătățit situația juridică și au oferit o protecție suplimentară intereselor minoritare în acest sens.
Unul dintre domeniile majore de dispută a fost eșecul companiilor românești de a avea adunări generale așa cum sunt obligate să facă în conformitate cu legea. Deciziile erau luate în interiorul unei societăți de către administratori care, teoretic, erau în atribuțiile și autoritatea adunărilor generale, dar erau ignorate. Adunările generale erau necesare, dar nu adesea convocate sau convocate. Legea inițială era deficitară prin faptul că existau prevederi confuze cu privire la ceea ce puteau face acționarii minoritari, dacă este deloc. Lucrurile s-au îmbunătățit și nu fac niciun comentariu despre transparență, deoarece acesta este subiectul pentru o altă postare pe blog.
Antreprenorii și acționarii majori români sunt ca antreprenorii și acționarii majori din întreaga lume. Ei dețin adesea sau controlează prin intermediul familiilor lor majoritatea acțiunilor; au idei pentru dezvoltarea companiei și văd compania ca pe o extensie a lor. Am mai scris despre acționarii care devin confuzi în ceea ce privește rolurile lor și cele ale companiei. Adesea ei vorbesc despre compania mea când dețin doar mai mult de 50% din acțiuni. Mi-a fost greu să explic clienților că a deține acțiuni într-o companie nu înseamnă că dețineți compania.
Din fericire, acum legea le permite acționarilor minoritari să convoace o adunare generală a acționarilor dacă simt că ceva nu este în regulă și doresc să discute acest lucru în cadrul companiei.
Articolul 195 din Legea 31 permite acționarilor care dețin cel puțin 25% din acțiunile unei societăți să convoace convocarea adunării generale a societății. Dar există probleme practice în jurul acestui lucru.
Pentru convocarea adunării, acționarii trebuie să notifice în scris Societății solicitând adunarea și precizând ceea ce urmează a fi discutat la acea adunare. Punctul important de subliniat aici este că cererea este adresată Companiei. Societatea este reprezentată de administrator(i). În multe cazuri, administratorul va fi acționarul majoritar ale cărui acțiuni urmează să fie discutate. Ne putem imagina cum se va simți primind o cerere de convocare a unei întâlniri pentru a discuta despre acțiunile sale și el este persoana care poate controla convocarea acelei întâlniri. Unii administratori știind că controlează mai mult de 50% din acțiuni ar putea să nu aibă o problemă cu acest lucru.
Există probleme în care administratorul nu controlează 50% din acțiuni și se bazează pe terți pentru sprijinul acestora. Este posibil ca ceilalți administratori să fi acceptat deciziile din motive proprii, dar acum acestea vor fi examinate. Exista posibilitatea, daca exista un numar de actionari, ca actiunile actionarilor minoritari sa devina o actiune a majoritatii si atunci pozitia administratorului sa fie in pericol.
Am sfătuit în cazurile în care administratorul a refuzat să convoace întâlnirea. În acest caz, acţionarii minoritari au dreptul să se adreseze instanţei de judecată şi să ceară instanţei să cheme organizarea adunării. Acesta este singurul remediu dacă administratorul nu va convoca întâlnirea.
Dacă există mai mulți administratori, problema nu este atât de dificil de rezolvat, deoarece orice administrator poate convoca o întâlnire. În acest caz, de multe ori, celălalt administrator va convoca întâlnirea.
Uneori, convocarea ședinței este văzută ca o „opțiune nucleară”, dar sunt încântat să spun că avem experiență în care convocarea ședinței a scos la iveală problemele care au fost răspândite și au fost rezolvate, iar compania a avansat. După cum a remarcat Winston Churchill odată, „maxilarul, maxilarul, este mai bun decât războiul, războiul, războiul”.
Ai nevoie de consiliere juridică sau reprezentare în instanță?