Libertatea de informare

Transparența este una dintre pietrele cheie atât ale democrației, cât și ale modului în care se desfășoară acum afacerile în România și în majoritatea societăților.

Nu mai este acceptabil ca un grup de persoane sau într-adevăr grupuri să se reunească și să ia decizii pentru binele mai mare, fără ca binele mai mare să fie lăsat să conteste acele decizii și, în unele cazuri, să le schimbe. Aceste vederi paternaliste sunt cele din anii 1920 până în 1960 și acum sunt văzute ca foarte demodate.

În România anilor 1990, atitudinea era că Guvernul și liderii de afaceri știau cel mai bine. Timpul și aderarea la UE au schimbat acum această atitudine. În anii 1990, politicienii și autoritățile locale au gândit și au acționat fără nicio consultare reală cu alegătorii lor, iar majoritatea a acționat în interesele proprii și ale contactelor lor. Părerea lor a fost ceea ce au făcut a fost corect, chiar dacă nu era. Această atitudine predomină încă în unele părți, dar, după cum sa menționat mai sus, intrarea în UE și utilizarea comunicațiilor moderne a adus schimbări în această atitudine.

Pe măsură ce o generație mai tânără se dezvoltă și mai multe ONG-uri precum Fundația Rațiu pentru Democrație dezvoltă programe care predau regulile democrației și responsabilitatea atât la nivel de stat, corporativ și local, atunci oamenii devin mai împuterniciți și pun întrebări despre modul în care societatea este organizată și afacerile sunt conduse.

România, în ciuda a tot ceea ce se scrie, a făcut primii pași în acest proces de deschidere în 2001. Parlamentul României a adoptat Legea Accesului la Informație (Legea 554/2001). Această lege este similară cu „Freedom of Information Act” adoptată în Anglia. Legea nu este perfectă, dar este un început. În calitate de avocați români cunoaștem această Lege 554/2001 și le rugăm clienților să o ia în considerare atunci când circumstanțele o permit.

Scopul acestui act este de a permite unei persoane fizice sau unei companii private să solicite unei instituții guvernamentale să ofere informații despre activitatea sa și deciziile pe care le-a luat. Termenul de instituție guvernamentală include companii deținute de stat precum CFR și Tarom și organizații similare. Criteriile de calificare par să fie că Guvernul României poate dirija acțiunile organismului. Deci, dacă majoritatea acțiunilor dintr-o companie românească sunt deținute de Guvern, direct sau printr-un minister sau organizația acestora, atunci compania respectivă se califică.

Conform articolului 6, instituția statului este obligată să furnizeze informațiile, cu condiția ca propriile sale norme interne să nu interzică furnizarea acestor informații. Informațiile trebuie furnizate în termen de treizeci de zile de la solicitare. Restricția privind furnizarea de informații nu poate fi arbitrară, iar motivele nedezvăluirii trebuie să se întemeieze pe motive reale și întemeiate. Această prevedere preia majoritatea activităților desfășurate de poliție și serviciile de securitate și armată în afara majorității cererilor. În ciuda acestei limitări, sa demonstrat că în Regatul Unit nu toate informațiile deținute de serviciile de securitate sunt acoperite de interdicții.

Din punctul meu de vedere, prevederile acestui act ar trebui să fie utilizate mai pe scară largă de către firmele internaționale de avocatură românești și, în general, de către avocații români pentru a aduce la răspundere, în numele clienților lor, instituțiile guvernamentale și guvernamentale, inclusiv autoritățile locale.

Informația este putere și pe măsură ce deciziile de afaceri din România devin din ce în ce mai transparente, acest lucru va eroda și mai mult corupția din lumea afacerilor care a împiedicat dezvoltarea țării. Legea este acolo și ar trebui folosită atât pentru informații despre trecut, cât și pentru a permite cercetarea astfel încât să se obțină noi lucrări și proiecte.

Cauți un avocat?