Ca parte a mișcării continue a României către o țară pe deplin integrată în Uniunea Europeană, a existat o mișcare constantă către creșterea protecției consumatorilor. Furnizorii de bunuri și servicii au devenit conștienți de obligațiile pe care le datorează clienților lor, fie că sunt persoane fizice sau cumpărători comerciali.
Legislația care acoperă răspunderea furnizorilor este cuprinsă în Codul civil, Legea nr. 449/2003, privind vânzarea bunurilor, Legea nr. 240/2004, privind răspunderea producătorilor pentru daune produse de produse defecte și Ordonanța nr. 21/1992 privind protectia consumatorului.
Legea nr. 449/2003 se referă în mod special la vânzarea mărfurilor și garanțiile ulterioare. Acesta definește garanția ca fiind „orice angajament asumat de vânzător sau producător față de consumator, fără a necesita costuri suplimentare, rambursarea prețului plătit de consumator, sau a reparației sau înlocuirii produsului achiziționat, în cazul în care produsul nu îndeplinește cerințele. condițiile prevăzute în declarațiile referitoare la garanție sau publicitate”. Conform prevederilor acestei legi, produsele de folosință îndelungată și produsele nealimentare nu mai au un regim juridic diferit, toate produsele fiind supuse aceleiași legi.
Garanția este obligatorie pentru vânzător care este obligat să livreze bunuri și produse în conformitate cu contractul de vânzare; vânzătorul fiind răspunzător față de consumator dacă nu se conformează la momentul contractului în care produsele sunt livrate.
Legea 449/2003 reglementeaza conditiile care trebuie indeplinite pentru ca un produs sa fie considerat in conformitate cu contractul. Legea impune ca produsul să se potrivească a) cu descrierea oferită de vânzător și să fie de aceeași calitate cu produsele pe care vânzătorul le-a arătat cumpărătorului ca eșantion sau model, b) dacă urmează să fie pentru orice scop sau cerințe specifice la cererea consumatorului, cu condiția ca scopul să fi fost adus la cunoștința vânzătorului și acceptat la momentul încheierii contractului; și c) să fie similare cu alte produse care sunt de același tip și sunt de aceeași calitate și performanțe normale la care un consumator s-ar putea aștepta în mod rezonabil, având în vedere natura produselor și declarațiile făcute de vânzător, inclusiv cele de pe o etichetă sau în orice publicitate a produsului.
În cazul unei neconformități, consumatorul are dreptul să ceară vânzătorului să repare produsul sau să-l înlocuiască fără plată, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil sau este o măsură disproporționată.
Măsura aleasă de cumpărător este considerată imposibilă în cazul în care vânzătorul nu poate furniza același produs sau piese de schimb pentru reparație din cauza lipsei de echipamente sau tehnologie aferentă. În plus, măsura este considerată disproporționată dacă costurile suportate de vânzător nu sunt rezonabile în comparație cu orice altă remediere sau cu prețul inițial.
În toate cazurile, remedierea trebuie finalizată într-o perioadă rezonabilă de timp, așa cum sa convenit între consumator și vânzător. Acest termen nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care vânzătorul a fost informat despre neconformitatea cu descrierea mărfii.
Perioada de garanție este de doi ani calculată de la data livrării produsului. Pentru produsele la care durata medie de utilizare este mai mică de doi ani, termenul de garanție este redus. În cazul produselor uzate, cumpărătorul și vânzătorul pot conveni o perioadă mai scurtă de doi ani, dar în orice caz nu mai puțin de un an de la data livrării. Cumpărătorul este obligat să informeze vânzătorul despre încălcarea garanției în termen de două luni de la data descoperirii acesteia de către cumpărător.
Legea prevede, în plus față de garanția acordată în temeiul legii, ca vânzătorul să-și dea propria garanție, care poate fi în orice declarație de garanție și publicitate aferentă a Vânzătorului, care va deveni legal obligatoriu atunci când este acordată. O garanție oferită de vânzător trebuie să conțină referiri la drepturile prevăzute de lege și să precizeze că aceste drepturi nu sunt afectate de nicio garanție a vânzătorului. Deși nu este menționat în mod expres legea nu prevede ca garanția vânzătorului să ofere beneficii suplimentare consumatorului.
Orice garanție oferită declarată ca atare în declarația de garanție sau în orice alt document este obligatorie din punct de vedere juridic în condițiile prevăzute în acele documente.
Prevederile Codului civil se adaugă celor din lege și cuprind, de asemenea, prevederi împotriva viciilor ascunse ale bunurilor și a utilizării corespunzătoare a acestora. Viciile ascunse sunt vicii care la data livrării nu puteau fi descoperite de un cumpărător prudent fără asistență de specialitate. Nu orice defect va declanșa răspunderea vânzătorului. Defectul ascuns se referă numai la deficiențele care îl fac inadecvat pentru utilizarea prevăzută. Garanția se aplică în toate tipurile de vânzare, cu excepția vânzărilor forțate.
Vânzătorul este obligat să dea garanție împotriva viciilor ascunse chiar și atunci când nu a știut despre acestea decât dacă există o clauză contrară în acest sens și care este cunoscută de cumpărător. În cazurile în care există o răspundere pentru vicii ascunse, cumpărătorul poate solicita repararea defectului de către vânzător pe cheltuiala proprie, înlocuirea bunurilor cu alta fără vicii, reducerea prețului sau anularea vânzării. .
Vânzătorul are mai multe opțiuni legate de gravitatea defectului. In cazul in care masura aleasa de cumparator este disproportionata fata de reperele prevazute in prevederile legale, instanta poate dispune o alta masura. În cazul în care vânzătorul nu a știut despre defectele, trebuie doar să restituie prețul și cheltuielile efectuate în timpul vânzării. În cazul în care vânzătorul a știut despre defectele, va fi obligat să plătească daune-interese dacă există. Cumpărătorul este obligat să informeze vânzătorul cu privire la eventualele vicii ascunse în termenul stipulat prin contract sau dacă nu este specificat niciunul atunci într-un termen rezonabil. Pentru un cumpărător profesionist, Codul civil a fixat un termen de două zile.
Codul civil mai prevede că pentru vânzările între profesioniști, vânzătorul poate acorda o garanție pe o perioadă limitată. In perioada vanzatorul are obligatia de a repara marfa pe cheltuiala proprie. Există două excepții de la această regulă și anume dacă reparația este imposibilă, sau dacă perioada reparației depășește timpul stabilit prin contract sau printr-o lege specială. În lipsa unor astfel de prevederi, durata maximă a reparației este de cincisprezece zile de la data la care cumpărătorul a făcut cererea. Dacă se aplică aceste excepții, vânzătorul este obligat să înlocuiască bunurile, în schimbul bunurilor defecte. Din interpretarea noastră a art. 1716 Cod civil reparatia se face intr-un anumit mod si cumparatorul neavand posibilitatea de a alege.
În temeiul prevederilor legii nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru daune produse de produse defecte, cumparatorul poate pretinde despagubire atat pentru daunele actuale cat si viitoare in termen de trei ani de la data la care cumparatorul are sau ar trebui sa aiba cunostinta despre daunele actuale, dar nu mai mult de zece ani. de la data la care producatorii pun produsul in circulatie.
Consumatorii români au acum șanse mai mari de a-și aplica drepturile, dar mai întâi trebuie să le cunoască. Important este să se examineze poziția consumatorului cât mai curând posibil.
Ana-Maria Alexandru
Nicholas S Hammond
